Cu siguranta ai incercat un restaurant, te-ai cazat la un hotel, sau ai cumparat un produs doar pentru ca un prieten ti le-a recomandat. In lumea digitala, influencerii sunt exact ca acei prieteni de incredere, dar cu o diferenta esentiala – au o audienta extinsa ce poate ajunge la cateva milioane de urmaritori cu care impartasesc experiente sau reviewuri despre produse si servicii, pe platforme sociale precum Instagram, YouTube, sau TikTok. Brandurile colaboreaza cu influenceri valorificand credibilitatea si impactul acestora pentru a-si creste vizibilitatea si vanzarile. La fel cum ai avea incredere in recomandarea unui prieten in locul unei reclame intamplatoare, oamenii tind sa aiba incredere in influencerii pe care ii urmaresc, facand aceasta forma de marketing extrem de eficienta.

Suntem pasionati de comertul electronic si marketing, asa ca, daca ai nevoie de informatii despre produsele si serviciile noastre, suntem aici pentru a te ajuta.

In aceasta lume digitala, influencer marketing-ul a devenit una dintre strategiile de promovare preferate ale brandurilor. Trebuie sa recunoastem ca in Romania, cresterea economica este vizibila de la an la an. Aceasta a favorizat o competitie acerba in aproape toate industriile. O simpla cautare Google pentru un anumit produs sau serviciu si poti intelege imediat anvergura competitiei. Astfel ca, fiind asaltati de o multitudine de optiuni disponibile online, consumatorii se bazeaza tot mai mult pe recomandarile influencerilor in care au incredere. 

Acestia au capacitatea de a crea legaturi autentice cu publicul lor, generand un nivel de incredere si loialitate greu de obtinut prin mijloace traditionale de publicitate. Influencer marketing-ul nu doar ca ajuta la cresterea vizibilitatii brandului, dar contribuie si la construirea unei imagini pozitive si credibile, aspect crucial intr-un mediu digital saturat de continut.

Beneficii pentru eCommerce

Magazinele online adopta din ce in ce mai mult aceasta strategie pentru ca o colaborare cu influencerul potrivit permite accesul catre audiente specifice si relevante, unde potentialii cumparatori sunt deja interesati de produsele pe care acestea le ofera.

In plus, influencerii pot oferi recenzii si testimoniale valoroase, care sporesc increderea consumatorilor. Totodata, prin recomandări directe și link-uri afiliate, influencerii pot ajuta la cresterea traficului pe site și a ratelor de conversie.

Strategia pentru magazinele online se diferențiază de alte domenii prin mai multe aspecte cheie. In primul rand, focusul este pe conversie, adica transformarea followerilor in cumparatori efectivi. Prin urmare, metricii de succes includ nu doar engagement-ul (like-uri, comentarii, share-uri), ci si rata de conversie si vanzarile generate.

Magazinele online isi selecteaza influencerii in funcție de publicul lor specific, pentru a se asigura că produsele sunt promovate către audientele potrivite. De exemplu, un magazin online de articole sportive va colabora cu influenceri din fitness si sport. Calitatea continutului joaca un rol esential, in special continutul vizual de inalta calitate. Acesta trebuie sa puna in valoare produsele si sa atraga atentia potentialilor clienti.

In multe cazuri, colaborarile sunt pe termen scurt, orientate pe lansarea unui produs, pe un eveniment de reduceri, cum ar fi Black Friday, sau lansarile de sezon, punandu-se un accent deosebit pe tracking-ul performantei campaniilor. Codurile de reducere personalizate si link-urile de afiliere sunt folosite pentru a urmari exact cate vanzari au fost generate de fiecare influencer. In acest caz, platforme precum Instagram, YouTube și TikTok sunt preferate datorita formatelor vizuale si posibilitatilor de integrare a link-urilor directe.

Colaborarile de lunga durata se axeaza pe prezentarea si modul de utilizare a produselor, prezentari de tip unboxing, demonstrarea beneficiilor acestora, dar si stimularea achizitiei prin coduri de reducere sau link-uri directe catre paginile de produs.

De exemplu, Sephora Romania a colaborat cu un grup de influenceri din domeniul beauty pentru a crea continut in jurul noilor lansari de produse. Campania #SephoraSquad a inclus tutoriale de machiaj, recenzii de produse si sesiuni live in care influencerii au demonstrat cum sa folosească produsele. Aceasta a crescut semnificativ vizibilitatea produselor Sephora si a generat un engagement ridicat, contribuind la cresterea vanzarilor.

Prin urmare, influencer marketing-ul pentru magazinele online este orientat mai mult catre vanzari directe si utilizarea continutului vizual pentru a stimula achizitiile.

Identificarea influencerului potrivit

Alegerea unui influencer care activeaza în aceeasi nisa cu magazinul online este cruciala. Un magazin de cosmetice va beneficia mai mult colaborand cu un influencer din domeniul frumusetii si ingrijirii personale. Acest lucru asigura ca mesajele de marketing vor fi bine primite si ca influencerul are cunoștinte si experienta relevante pentru a promova produsele in mod autentic si credibil.

De exemplu, brandul Cupio a ales colaborarea cu Adelina Pestritu pentru campania „Future Reflections of Beauty,” lansata in iarna 2023-2024, promovand diverse produse cosmetice, inclusiv linii de machiaj si ingrijire personala. Adelina este implicata activ in promovarea unui stil de viata sanatos si echilibrat, impartasind adesea sfaturi despre ingrijirea pielii si alte tratamente de frumusete.

Atunci cand nu este vorba de produse de nisa, ci de produse de larg consum, companiile prefera sa colaboreze cu influenceri care atrag un numar mare de followeri, cum ar fi actori, artisti si comedianti de stand-up, in locul expertilor din anumite domenii. Acestia sunt adesea mai versatili in crearea de continut atractiv si viral, maximizand astfel impactul campaniilor publicitare.

Un exemplu concret este colaborarea Penny Market cu Mircea Bravo, un influencer foarte popular si iubit. Mircea Bravo a creat videoclipuri care reflectau situatii cotidiene si usor de recunoscut pentru publicul larg, integrand produsele Penny in scenarii funny. Umorul caracteristic lui Mircea Bravo au fost esentiale pentru succesul campaniei, pentru ca videoclipurile au fost nu doar informative, ci si foarte distractive, mentinand astfel atentia publicului si incurajand distribuirea acestora.

Microinfluenceri vs macroinfluenceri, avantaje si dezavantaje

Microinfluencerii au pana in 100.000 de urmăritori si sunt adesea mai autentici si mai apropiati de comunitatea lor. Un numar mai mic de followeri permite influencerului sa comunice mult mai usor cu comunitatea din jurul lui. Colaborarea cu microinfluenceri poate aduce un engagement mai ridicat, deoarece urmaritorii lor tind sa aiba un nivel mai mare de incredere si loialitate. Totodata, costurile sunt mai mici comparativ cu macro-influencerii. De multe ori, acestia aceepta produse sau servicii in schimbul prestatiei lor. Dar din pacate, microinfluencerii au un reach limitat, de aici si necesitatea de a colabora cu mai multi influenceri mai mici pentru a atinge o audienta larga.

Macroinfluenceri au peste 100.000 de urmaritori si includ celebritati si personalitati foarte cunoscute. Desi acestia pot aduce o expunere masiva si rapida, costurile sunt mult mai mari. Reach-ul lor este intr-adevar mult mai extins, dar faptul ca au un numar mare de followers aduce cu sine si o greutate in a comunica in timp real, astfel ca engagement-ul poate fi mai scazut, iar mesajul poate parea mai putin personal.

Ca exemplu, atunci cand Lidl Romania a lansat campania #LIDLKing cu ajutorul unor influenceri renumiti precum Andreea Esca si Cabral Ibacka, focusul nu a fost pe engagement, ci mai mult pe promovarea produselor de calitate si a preturilor competitive ale magazinului. Campania a avut un impact major, atragand numerosi clienti noi in magazine si online.

Influencer marketing a devenit o strategia atat de des utilizata, incat s-au dezvoltat platforme complexe precum Influencity, HypeAuditor si altele, ce ofera tool-uri avansate pentru identificarea si analiza influenceri-lor. Aceste platforme permit businessurilor sa gaseasca influenceri care se aliniaza cu nisa si obiectivele lor de marketing, oferind date detaliate despre audienta si performanta acestora.

Cum sa faci o campanie eficienta de Influencer Marketing

Daca esti antreprenor, colaborarea cu influenceri va veni fara doar si poate. Social Media a luat o amploare atat de mare, incat la un moment dat, cu siguranta vei dori sa-ti expui produsele si serviciile cu autorul celor ce aduna in jurul lor comunitati mari de potentiali clienti.

Important este sa te pregatesti pentru acest moment, sa stii ce-ti doresti de la acea campanie, sa alegi persoana potrivita care sa se alinieze imaginii brandului tau, iar la final, sa ai capacitatea de a masura rezultatele, pentru a te asigura ca bugetul cheltuit a adus cu adevarat beneficii.

In primul rand, este esential sa stabilesti obiectivele clare pentru campanie. Acestea ar putea fi cresterea notorietatii brandului, generarea de vanzari, cresterea numarului de urmaritori sau imbunatatirea perceptiei brandului. Pentru a-i calcula eficienta, pune-te la curent cu metrici precum numarul de impresii, engagement-ul (like-uri, comentarii, share-uri), rata de conversie si valoarea vanzarilor generate.

In al doilea rand, identifica influencerul potrivit pentru campania ta si asigura-te ca acesta isi ajusteaza stilul in functie de valorile si pozitionarea brandului. Pentru asta, ar fi bine sa creezi un brief bine structurat care sa ofere informatii detaliate despre brand, tonul, stilul si mesajele care trebuie transmise, produsele promovate si obiectivele campaniei. De asemenea, stabileste unplan de continut detaliat, incluzand frecventa postarilor si tipul de continut asteptat (postari pe feed, stories, video, etc.). Acest lucru este esential pentru o colaborare fara probleme.

In ultimul rand, dar nu mai putin important, masoara rezultatele. Foloseste unelte precum Google Analytics, Insights oferite de platformele de Social Media pentru a masura engagement-ului, reach-ului, rata de conversie si alti metrici relevanti pentru a evalua impactului campaniei asupra audientei.

Concluzii

Influencer marketing-ul a devenit si va continua sa fie o strategie de succes atata timp cat platformele digitale continua sa fie spatiile unde oamenii socializeaza si isi impartasesc experientele. Intr-o lume conectata, unde retelele sociale joaca un rol esential in formarea opiniilor si in luarea deciziilor de cumparare, influencerii vor avea intotdeauna puterea de a influenta publicul prin autenticitatea si credibilitatea lor. 

Prin colaborarea cu influencerii potriviti si implementarea unor campanii bine structurate si masurabile, brandurile pot atinge rezultate impresionante, imbunatatind atat perceptia publicului, cat si performantele de vanzari.

Suntem pasionati de comertul electronic si marketing, asa ca, daca ai nevoie de informatii despre produsele si serviciile noastre, suntem aici pentru a te ajuta.